De vreo luna, de cand a inceput Mara scoala, locuim in casa cu un virus mic, negru, uracios care nici ca se da plecat. Am incercat diverse medicamente, doctori, a inceput Mara, apoi tata, iar acum eu…tusea asta se tine precum raia de omul sanatos…Am decis sa o gonim prin metodele traditionale. Cum suntem moldoveni iar usturoiul e la mare cinste, ii dam ocazia sa se lupte cu virusul. Asa ca, l-am invitat intr-o supa cu mult usturoi.
Dulce si cremoasa, matasoasa, buna ca ziua calda de primavara tarzie, scaldata de soare si aducatoare de burtici fericite. Fix asa as caracteriza-o. Eu am pregatit supa pentru copil, dar unul dintre adulti a fost mai fericit decat copilul. E clar ca vom repeta reteta pentru ca a devenit top-priority :).
Ieri ne-a fost pofta de o ciorba, iar mintea mea s-a gandit la ciorba de perisoare. Cum dragii mei sunt destul de reticenti la quinoa, am incercat sa o integrez in perisoarele astea magice pe care ei stiu ca le mananca fara sa cracneasca. Si asa a fost. Tata a zis ceva, dar nu am auzit bine, Mara a mancat bucuroasa ca nu e carne, iar la final, ne-am ridicat toti de la masa satui. 🤭
De cand am mancat-o, mi-a ramas intiparita in minte. E o supa pe care o mananci o data, dar nu o uiti niciodata. E plina de legume, e o gradinta intreaga, si se poate servi cu ou, carne sau pur simplu fara nicio proteina. Oricum, as alege-o, nu ramane niciodata nimic in farfurie. 🥰 Iar la cina de aseara, nu le-a ramans nici alor mei.