De vreo luna, de cand a inceput Mara scoala, locuim in casa cu un virus mic, negru, uracios care nici ca se da plecat. Am incercat diverse medicamente, doctori, a inceput Mara, apoi tata, iar acum eu…tusea asta se tine precum raia de omul sanatos…Am decis sa o gonim prin metodele traditionale. Cum suntem moldoveni iar usturoiul e la mare cinste, ii dam ocazia sa se lupte cu virusul. Asa ca, l-am invitat intr-o supa cu mult usturoi.
Ingrediente:
- 1 ceapa mare
- 10 catei usturoi mari (dupa gust)
- 200-250 gr conopida buchetele
- 3 cartofi medii cubulete
- 50 gr amidon tapioca
- 4 lg ulei de masline
- 100 gr branza emmental ras
- 250 gr smantana fermentata grasa
- 1 vf lgita nucsoara
- 400 ml supa de pui / apa
- crutoane: 4-5 felii de paine cu seminte, taiate cubulete
Cum am procedat:
- am tocat ceapa si usturoiul si le-am inabusit in uleiul de masline si 50 ml de apa
- am adaugat conopida bucatele mici si cartofii cubulete
- am desfacut amidonul in supa si am acoperit cu lichidul legumele; am gatit cca 17-20’ cu capac, la foc mic
- am adaugat smantana, nucsoara si branza si am gatit inca 4-5’
- dupa, am bagat blenderul si vajjjjjj-vaajjjjjj
- noi am servit cu crutoante (in cuptor, 12’, 190 gr), seminte de susan negru, patrunjel si cateva fire de somon ramas de la pranz (pentru adulti, optional)
Pofta buna!
No Comments