Din categoria „salate sanatoase si gustoase”, astazi ne oprim asupra salatei orientale😍. Cine nu o stie sau nu a gatit-o? Este usor de pregatit si cu sanse mare de papabilitate, de catre toti ai casei.
Am lansat saptamana aceasta pe grupul nostru – My Babyfood o provocare, si anume aceea de a descoperi impreuna cu minunatele mamici in ale gatitului babyfriendly, cat mai multe retete de salate “altfel”. “Altfel”, adica salate cu adevarat gustoase, sanatoase si preparate prietenos – asa cum ne-am obisnuit:).
In căutarea unei variante de maioneză vegetală, am dat peste cea obținută din apa în care a fiert năutul (aquafaba). Cam sceptică, am pus mâna pe un blender si am vrut sa văd dacă într-adevăr obțin „ceva”. Tot secretul stă în a nu abandona după 2’😃. După 4-5′ de mixat, am obținut o „spumă” de toată frumusețea. Si nu, n-are gust de năut:)
Intrucât piticul meu e președintele fan clubului „Roșia Rocks”, am socotit că n-ar fi rău să o combin cu puțină brânzică. Cum o astfel de combinație este intălnită în meniurile adulților ca salata caprese, mi s-a părut potrivit să o introduc și în meniul celui mic😍. Daaaar, pentru că nu vroiam mozzarela ci brănzică făcută în casă, am gasit repede o soluție astfel încât cel mic să o poata „apuca” iar eu să fiu împăcată ca piticul a păpat brănzica pe care am ales-o pentru el❣️
Cine spune ca bebelusii n-ar putea sa pape o salata?🙈Si nu oricum, ci pe apucate de-a binelea, folosindu-se de propriile degetele. Iar daca aceasta este facuta din legume aburite si pui crescut in ograda bunicilor e mai mult decat idealul unui pranz sanatos pentru mogaldeata cu ochii mari si gurita mereu deschisa a casei.










