A fost ziua unui baietel minunat si mult iubit, cu o mamica grijulie si atenta la alimentatia lui. M-a rugat sa ii pregatesc un tortulet babyfriendly, asa ca…placerea a fost de partea mea! M-am jucat cu cateva ingrediente si l-am facut albastru…cum altfel?! Nu ca fetele nu ar avea voie albastru…si vorbim aici de micutele indragostite de Elsa, de exemplu. Am inteles ca ar fi fost si bun 🙂
De luni pana vineri, alerg intre casa, munca, scoala. Fiecare zi e la fel. Atat de mult simt lipsa mamei care e departe…singuri, departe de parinti, gatit, copil, casa, munca. Ii invidiez pe cei care spun ca au lasat copilul la parinti ca sa se bucure de o cina in oras, de o mini-vacanta, de o masa calda gatita de altcineva. Imi place sa gatesc, ii place si sotului, dar nu intr-atat cat se vede din afara…cred ca, uneori, ne-am dori sa ne oprim. Sa ne tragem sufletul si sa ne bucuram de ce avem…Dar ne-am asumat lucrurile acestea. Copilul e fericit aici. Iar daca ea e fericita, suntem si noi. Dar ne-am dori ajutoare. 🙂
Asiara, in timp și copchilul avia un tantrum din așela di zâli mari, a găsât putieri sî tâpi cî vria tortuleț…din aista voia, da’ sî sî linișteascî nici gând…a țânut-o așa fro 40’ di minuțăli…am promis cî îi fac, sperând cî tași…nu o tăcut, da’ promisiunea îi promisiuni. 😄Așa si zbătia, am zâs cî are fro șepti mâni șî fro șepti pișioari.
Norocul mieu îi cî si fași in tri minuțăli, da’ mândra tantrumoasă habar n-are din aistea…😂
Îi zâc “tantrum cake” 🤪
E timpul perelor si pe cat ii plac Marei, pe atat imi displac mie. Habar nu am de ce. Cred ca din cauza ca in copilarie am mancat muuuuult prea multe. Bunicii aveau multi peri si mancam pere pana ni se facea rau. O fi de la asta, dar nu bag mana in foc. Am cumparat cateva pere pentru Mara, iar una a ajuns in vafele acestea care, si vorbesc serios, sunt cele mai bune vafe mancate vreodata.
