A mancat si copila mea carne. Daaaa, si cat a mancat! O pulpita/copanel si jumatate de aripioara. Cat pentru o luna :p…Ca dupa aia nu a mai pus gura pe carne. Dar eu vad luminita de la captatul tunelului. Suntem pe drumul cel bun.
De luni pana vineri, alerg intre casa, munca, scoala. Fiecare zi e la fel. Atat de mult simt lipsa mamei care e departe…singuri, departe de parinti, gatit, copil, casa, munca. Ii invidiez pe cei care spun ca au lasat copilul la parinti ca sa se bucure de o cina in oras, de o mini-vacanta, de o masa calda gatita de altcineva. Imi place sa gatesc, ii place si sotului, dar nu intr-atat cat se vede din afara…cred ca, uneori, ne-am dori sa ne oprim. Sa ne tragem sufletul si sa ne bucuram de ce avem…Dar ne-am asumat lucrurile acestea. Copilul e fericit aici. Iar daca ea e fericita, suntem si noi. Dar ne-am dori ajutoare. 🙂
Pentru ca e toamna, pentru ca am avut si ciuperci, am decis sa trec la treaba. Un borcan mic de zacusca, la magazinul romanesc e destul de scump, asa ca, daca vreau sa ma satur de zacusca, singura posibilitate e sa o fac eu. Eu am folosit multicooker-ul Ninja Foodi ca sa scurtez timpul de gatire, iar rezultatul…miaaaam-miam! Sa vina iarna, zic, desi abia a trecut vara :p.
E prima zi de scoala, asta inseamna ca puiul meu a mai crescut putin. Habar nu am cand, sub ochii mei si eu sa nu am habar! De azi, e la scoala de copii mari, cum zice ea, o scoala maaaare, cu o curte si mai mare. Unde esti tu, baby, unde? Unde? Cand ai crescut, imi striga inima? Va jur, scriu mesajul cu lacrimi in ochi. Si stiu ca ma intelegeti. E stare generala zilele astea…o lume intreaga trece prin ea. Ma impac cu ideea ca nu sunt singura! ❤️
