Azuki, cunoscuta si sub numele de fasole rosie, Adzuki, sau Aduki, este una dintre cele mai apreciate specii de fasole, datorita proprietatilor sale nutritive ridicate. Se cultiva preponderent in China si Japonia, dar mai ales in insula de nord a Japoniei, Hokkaido. Deoarece contine putine calorii si grasimi, este mai usor de digerat decat alte tipuri de fasole si este o sursa excelenta de proteine dar si de fibre solubile care ajuta la stimularea digestiei.
Este una dintre cele mai apreciate specii de fasole, datorita proprietatilor sale nutritive ridicate. Este bogata in proteine, bogata in potasiu, magneziu, zinc, fier, vitaminele B. Boabele au un invelis fin si gust usor dulce, asemanator nucilor.Se poate folosi in tocane si zacusca, drept garnitura la orez si alte cereale sau la deserturi.
Ingrediente: (2 adulti + 1 copil)
- 1 tija praz (partea alba)
- 1 morcov
- 1 ardei gras rosu
- 100 gr fasole azuki
- 6 rosii mari date pe razatoare
- 4 lg pasta de rosii fara zahar
- 4 catei usturoi (sau dupa gust)
- 1 lgita sirop de curmale
- 2 lg ulei de masline extravirgin
- 4 oua
Cum am procedat:
- am lasat fasolea peste noapte la hidratat (10-12h), dupa care am fiert-o cam 35-40’, schimband apa o singura data
- am pus in chopper prazul, morcovul, ardeiul si usturoiul, dupa care le-am inabusit in apa si ulei pana cand se inmoaie
- am adaugat rosiile, pasta de rosii si siropul de curmale si am lasat totul la 5-6’, la foc mediu
- dupa, am adaugat fasolea scursa de apa si am gatit 10-12’, la foc mic, cat sa scada lichidul
- am facut 4 gramajoare in tigaie si am spart ouale, am acoperit cu capacul si am lasat ouale sa se gateasca pana cand galbenusul a fost suficient de gatit
- am servit cu avocado si patrunjel proaspat
Fasolea se poate inlocui cu naut, linte sau alt tip de fasole.
Se poate oferi si inainte de 1 an, evitand siropul de curmale.
Nu uitati, fasolea se ofera aplatizata copilasilor mici, prezinta risc de inec.
Alte retete shakshuka, aici si aici.
Pofta buna!
No Comments