Pentru masa de Revelion, am ales sa servim peste, somon cu spanac si foitaj. Eu am descoperit un aluat de foitaj curat, cu unt, asa ca nu l-am facut in casa, dar pentru copilasii mai mici puteti face aluatul rapid, reteta aici.
Ingrediente:
- 1 aluat foitaj
- 350 gr somon gatit (eu l-am facut in cuptor, 15’ la 170 gr)
- sare si piper (2 ani+)
- usturoi pudra
- 150 gr branza cremoasa de capra
- 100 gr spanac proaspat
- 1 lg ulei de masline extravirgin
- 2 lg zeama de lamaie
- 1 catel usturoi
- 1 galbenus
Cum am procedat:
- odata gatit somonul, l-am facut bucatele cu o furculita si l-am lasat deoparte
- am pus in tigaie spanacul proaspat, lg de ulei, putina apa, usturoiul pisat si zeama de lamaie si am gatit la foc mic pana cand spanacul a devenit moale (eu am folosit baby spanac) si lichidul s-a evaporat de tot
- am amestecat spanacul impreuna cu branza de capra
- am intins foaia de foitaj in tava tapetata cu o foaie de copt
- am adaugat pe mijloc (ca in foto) branza si spanacul, iar deasupra somonul maruntit, putina sare/piper si praf de usturoi
- am taiat aluatul pe partile ramase libere (vezi foto) si am “imbracat” umplutura
- am uns cu galbenus si am adaugat semintele deasupra
- am copt timp de 30’ la 190 gr, caldura sus-jos
- am servit cu salata
Pofta buna!
No Comments