Anul acesta, am zis sa fac putina racitura. Merge la un pranz cu mamaliguta zilele acestea, de mama-mama! Îs moldovianca! 😄
Ingrediente
- 4 pulpe de pui
- 4 aripioare
- 2 buc rasol de vita
- 3 morcovi
- 1 ceapa mare
- 1 buc de pastarnac
- 1 buc telina
- sare de mare (2ani+)
- 2 frunze de dafin
- 1 capatana mare de usturoi
Cum am procedat
- am pus carnea in vasul Ninja si am dat intr-un clocot (saute), dupa care am aruncat apa, am pus apa curata si am pus din nou in oala in aparat, pe functia saute
- am adaugat legumele curatate, puse intregi, sarea, frunzele de dafin, si am setat functia presiune, high, 90’
- intre timp, am curatat usturoiul si l-am pasat
- am depresurizat manual, am scos carnea si legumele intr-un bol si am adaugat usturoiul
- am lasat zeama impreuna cu usturoiul cca 1h, cu capac
- intre timp, am scos carnea de pe oase, am taiat legumele bucatele/felii
- am trecut zeama printr-o sita
- am asezat in castroane carne si legume si am turnat deasupra zeama
- am acoperit cu folie si am bagat racitura la frigider peste noapte
De la oasele de vita, racitura s-a inchegat bine, nefiind nevoie de agar sau gelatina.
Pofta buna!
No Comments