Eu cu sotul avem un pact. El lucreaza mai mult de acasa, eu mai mult de la birou. Cand vad ca trece de ora 2pm si nu deschide subiectul despre cina, il deschid eu si dau indicatiile: ce sa scoata din congelator, ce sa toace, rada…na, daca tot sta acasa, sa nu stea degeaba! Printre sedinte, excel-uri, baga si un tocat de dovlecel sau ceapa, mai intoarce o vanata in cuptor. Ca tot omul 😀. Ieri, a avut marea onoare de a scoate ardeii din congelator si de a pregati ingredientele dupa indicatii. A scapat usor…🙄
Ingrediente:
- 2 ardei copti mari si carnosi
- 1 catel usturoi
- 30 gr parmezan din caju (sau fulgi de drojdie inactiva)
- 60 gr caju (sau migdale) crude
- 10-12 fire de patrunjel
Cum am procedat:
- am pus in chopper usturoiul si patrunjelul si vajjjj-vajjjj
- am adaugat ardeii, uleiul si parmezanul si din nou vajaiala ca sa maruntesc totul
- la final, am adaugat nucile caju si am repetat actiunea de vajjjj-vajjj
- am servit cu paine prajita
Pentru thermomix:
- am pus usturoiul si patrunjelul in bol, 5 secunde/viteza 7
- am adaugat ardeii, uleiul si parmezanul, viteza 6, 10 secunde
- am adaugat nucile caju, 1 minut/viteza 4
Pofta buna!
No Comments