Mi-a trimis sotul meu ieri o provocare…de parca nu o cunoaste pe sotia lui :)…niste creveti in sos toscan, cremosi, deliciosi! Dementiala a iesit reteta aceasta, sigur o repetam. Iar provocarea am castigat-o, a mancat sotul meu cu pofta maxima, iar de copil, nu mai spun.
Eu am inlocuit smantana lichida cu lapte de cocos integral pentru ca ne place cocosul foarte mult si am adaugat mult usturoi pentru ca noi mancam usturoiul si in prajituri. Glumesc, dar cam asa de mult de ne place!
Ingrediente:
- 30 gr unt
- 1 bucata praz (partea alba)
- 4-5 catei usturoi
- 4 rosii uscate, in ulei de masline
- o mana buna de spanac proaspat
- 300 gr lapte de cocos integral
- 1 lg amidon din porumb nemodificat genetic
- 400 gr creveti decorticati (BIO)
- 1 rosie fara coaja taiata cuburi
- 1 praf de sare (2ani +)
Cum am procedat:
- am tocat prazul si am ras usturoiul, apoi le-am inabusit in unt si apa pana cand prazul s-a inmuiat
- am adaugat rosiile uscate tocate si am lasat 2-3′ ca sa se imbine gusturile
- am turnat laptele de cocos amestecat cu amidonul, am adaugat spanacul si am acoperit cu un capac, amestecand din cand in cand, pana cand sosul de ingroasa
- dupa, am pus si rosia tocata, crevetii si am gatit cateva minute, pana cand crevetii devin roz, semn ca sunt bine gatiti, cca 10-12′
- pentru copilasii mai mari de 2 ani, optional, un praf de sare la final
Pofta buna!
No Comments