Indiferent de anotimpul și vremea de afară, pe mine mărul copt cu scorțișoară mă duce cu gândul la Crăciun. Dulce, aromat, nutritiv, cald…
Ingrediente:
- 1 măr mare
- un praf de scorțișoară
- 3 nuci
- 1/2 linguriță semințe de chia
Cum am procedat:
- după ce am spălat foarte bine mărul, i-am feliat o pălărie și cu ajutorul unei lingurițe am scos o parte din pulpă
- pulpa obținută am ales să o amestec cu nucă tăiată la cuțit (a mea a fost hidratată în prealabil peste noapte), semințe de chia (eu am spart boabele în mojar și le-am hidratat pentru 15 minute într-o lingură de apă) și scorțișoară măcinată
- amestecul aromat obținut l-am pus înapoi în măr, i-am pus pălăria și am introdus mărul la cuptor (eu l-am pus la 160 de grade, căldură sus-jos, cu ventilație) până când, la atingere, era moale (timpul variază în funcție de dimensiunea mărului și câtă pulpă scoateți din el)
♥ preparatul este potrivit simplu pe post de gustare la copiii cu vârstă mai mare de 1 an, și pe post de mic dejun la cei mai mici
♥ noi am servit la mic dejun alături de clătite simple
No Comments