E iarna, e Craciun, e bucurie! Cu gandul la Mos si la masa de Craciun, nu stam deloc! Asteptam Craciunul si il asteptam si pe Mos cu niste fursecuri dragalase, delicate, caci…poate isi desarta desaga si la poalele bradului nostru. 😁
Fursecurile acestea le-am vazut pe pagina Thermomix Romania, dar va asigur ca oricine le poate face, fara a avea ajutorul vreunui robot. Cum? Va scriu aici, caci poate va incumetati sa le pregatiti. Nu sunt doar gustoase, dar si tare frumusele…
Ingrediente:
- 280 gr faina tip 650
- 1 ou mediu
- 120 gr unt rece
- 1 lingurita coaja de portocala
- 1/2 lingurita praf de copt BIO
- gem de prune fara zahar pentru umplutura (am folosit gem de la Topoloveni)
Cum am procedat:
- am cernut faina si am amestecat cu praful de copt si coaja de portocala
- am adaugat untul ras si oul si am framantat un aluat omogen pe care l-am infasurat in folie si lasat la rece cam 1h
- dupa, am impartit aluatul in 2, 1 parte am reintrodus la rece, iar pe cealalta bucata de aluat am intins-o in foaie subtire de 3-5mm
- am taiat foaia in forme patrate cu diagonala de aprox 6cm, iar colturile le-am crestat in doua, cam 2cm, astfel incat sa obtin 8 colturi
- am asezat o gramajoara mica de gem de prune in centrul patratului si am pliat fiecare al doilea colt spre centru, iar la final, am presat usor toate cele 4 colturi, pentru a inchide bine floricica
- am copt fursecurile 15’ la 180 grade, cuptor preincalzit
- dupa coacere, am lasat sa se raceasca, apoi le-am depozitat in cutii ermetice, tinute in zona uscata si racoroase
- am procedat la fel si cu a doua parte din aluat
Pofta buna!
No Comments