Marturisesc ca nu as fi facut prea curand o prajitura cu branza daca nazdravanu’ nu ar fi luat doua guri (la propriu😀) dintr-o prajitura de la gradi. Nu a fost niciodata fan branza iar alergia la doua din proteinele laptelui de vaca m-a pus pe “pauza” o perioada, de la preparate care o contin. Bobo papa orice, asa ca am un motiv in plus sa ma apuc de branzotreaba! Cu elan!
Am pornit de la ideea de aluat fraged, in care am inlocuit untul animal cu ulei de cocos presat la rece. Rezultatul a fost “de vis”: un blat moale dar suficient de ferm pentru a sustine umplutura din branza, care nu s-a “lasat” sau s-a umezit. Si o umplutura cremoasa si extrem de aromata.
Ingrediente (tava Tupperware 25/17 cm):
Blat:
- 300 gr faina 650
- 1 ou
- 60 ml ulei de cocos presat la rece (topit)
- 140-150 gr smantana (sau iaurt gras/grecesc)*
- 1/2 lingurita praf de copt bio
*Iaurtul grecesc il puteti face acasa, adaugand o lingurita de smantana intr-un iaurt simplu.
Umplutura:
- 500 gr branza de vaci (Pilos la galetusa de 1 kg am folosit)
- 2 oua
- 1 lingurita coaja rasa de lamaie bio (spalata in apa cu bicarbonat de sodiu)
- 30 gr gris integral
- vanilie pudra
- 2 lg stafide hidratate, fara sulfiti
- optional se poate adauga o lg miere, 1+, sau o lingura pasta de curmale (aceasta va modifica culoarea branzicii)
Cum am procedat:
- am inceput cu aluatul: am amestecat lichidele (oul, uleiul, smantana) si le-am adaugat peste solide (faina amestecata cu praful de copt bio). Am impartit aluatul in 2 bile de aluat . Am lasat aluatul la odihnit pana am pregatit umplutura
- umplutura am pregatit-o mixand branza cu ouale. Am adaugat coaja de lamaie, vanilia, grisul integral si stafidele hidratate.
- am asezat prima foaie de aluat in tava de copt. Am presarat o lingurita de gris integral si am turnat umplutura. Am asezat cea de-a doua foaie de aluat. Am intepat-o cu furculita, am “mangaiat-o” cu putin ou batut si am introdus-o in cuptorul preincalzit pa 180*/30’.
- odata coapta, se lasa la racit in tava de copt. Altfel, riscati sa se “destrame”. Aveti rabdare si lasati-o la racit. Deasupra am presarat niste faina de cocos.

4 Comments
Arata demential.putem folosi ulei de masline?multumesc
As merge pe un ulei cu gust neutru, ca de ex uleiul de rapita, avocado.
Totusi, se poate folosi untul animal? Mersi!
Da, se poate folosi și unt animal