Nu stiu voi cum sunteti, insa in cazul meu, apropierea Sarbatorilor de Iarna ma duce – inevitabil cu gandul la mere coapte, scortisoara si nuca🍎🎄😊. Imi doresc sa le “asez” in niste “dulciuri” sanatoase, musai babyfriendly, care sa ne completeze masa de Craciun piticeasca, masa care treptat, treptat devine masa familiei:). Am descoperit in aceasta minunata perioada a diversificarii ca, “dulcele” poate fi JUST PERFECT fara zahar adaugat🙈.
Ingrediente (pentru 10 minibriose):
Aluat:
- 100 gr faina – 4 lg cu varf
- 40 gr unt
- 1-2 lg smantana
Umplutura:
- 2 mere coapte (este important sa alegeti mere gustoase, eu am avut un Ionathan si un Golden Delicios)
- 1 lingura nuca rasnita
- 1 praf de scortisoara
- optional: semintele unei pastai de vanilie, stafide
Deasupra– 2 lg faina amestecate cu o lingurita de unt – rezultatul fiind un aluat nisipos, peste care am adaugat o lingura nuca rasnita:)
Cum am procedat:
- am inceput cu aluatul: am amestecat faina cu untul, rezultatul fiind un aluat nisipos, caruia i-am adaugat smantana 1-2 lg – cat sa lege aluatul, care va deveni unul moale si compact. L-am lasat 30’ la rece.
- am bagat in cuptor 180*/20’ – 2 mere. 20-25’ sunt suficiente pentru a inmuia putin merele. Dupa 25’, am scos merele din cuptor, le-am lasat putin la racit, dupa care le-am aplicat un tratament preferential:)). Adica, 1 mar l-am taiat cubulete iar celalalt l-am facut piure. Le-am amestecat si le-am adaugat un praf de scortisoara si o lingura de nuca rasnita. Gata compozitia:)
- am scos aluatul din frigider (nu se intampla nimic daca sta mai mult de 1/2 ora acolo🙈), l-am intins intr-un strat subtire si cu ajutorul unui pahar am “decupat” cerculete. Am ales un pahar al carui diametru sa fie aproximativ egal cu diametrul formelor de briose. Am luat fiecare cerculet si l-am modelat dupa interiorul formelor de briosa.
- cand am terminat de captusit formele de briosa, le-am adaugat compozitia din mar si le-am presarat cu aluatul faramicios obtinut din amestecarea a 2 lg de faina cu o lungurita de unt si nuca rasnita:)
- le-am invitat in cuptorul preincalzit la 180*/20-25’.
📌 Puteti coace cosuletele “goale”, pentru ca mai tarziu sa le umpleti cu o crema preferata (ciocolata bebelusului, crema de branza, crema din unt de arahide cu banana si carob, etc) – ce doriti😊
📌 DELICIOASE!!😍
Sa aveti copilasi sanatosi!!!
8 Comments
Oare merge la cina alaturi de un iaurt sau un pahar de lapte?bebe un an si 4 luni
Da, Elena. Ocazional, merge si la cina, alaturi de un lactat:).
Merge si la mic dejun sau ca gustare.
Pupici😘
Buna!Cum le putem pastra si pentru a doua zi?
Acum le am la cuptor si as vrea sa ii dau si maine ca sigur sunt delicioase!!:)
Hey, Elena!
Le poti pastra pentru a doua zi, intr-un spatiu mai racoros (camara).
Sa aveti pofta!😘
Câte bucăți au ieșit în total? Arata delicios!
Irina,depinde de formele in care le coci. Eu am folosit niste forme de briose, mici – in acest caz obtinand 10 bucati.🤗
Buna! Cu ce putem înlocui smantana in caz de aplv? Multumesc
Simona, mai pui 10 gr unt/margarina vegetala bio iar restul apa rece.