Carne, pește sau fructe de mare

Paste cu creveți și roșii proaspete

mai 30, 2023

Eu sunt fan paste cu sos roșu, și când apar roșiile acelea gustoase profit constant de ele și le strecor în paste și ciorbe. Astăzi au făcut echipă bună cu niște creveți și paste făinoase.

Ingrediente:

  • un bol de paste (eu am folosit din grâu dur, dar puteți să folosiți cu sau fără gluten, cu sau fără ou etc)
  • 2 pumni de creveți prefierți
  • 2 roșii medii
  • 2 căței de usturoi
  • o ceapă verde
  • o lingură ulei de măsline
  • un cub de unt (opțional; se poate înlocui cu un unt vegetal cu gust neutru sau cu ulei)
  • pătrunjel verde din belșug
  • condimente opționale, în funcție de vârstă și preferințe (eu le-am folosit pe toate): sare, piper, busuioc, oregano

Cum am procedat:

  • am fiert pastele conform instrucțiunilor de pe ambalaj
  • într-o tigaie mare, am înăbușit în apă cu ulei ceapa tăiată fin; după 2-3 minute am adăugat creveți  și usturoiul mărunțit fin – am gătit 5-6 minute amestecând frecvent
  • roșiile tăiate cubulețe (am păstrat coaja) le-am pus peste creveți și am gătit la foc mic 10 minute (scade puțin cantitatea de lichid); am adăugat ulterior cubulețul de unt, condimentele și jumătate din cantitatea de pătrunjel verde tocată la cuțit – am mai gătit câteva minute și ulterior am adăugat și pastele
  • după adăugarea pastelor am mai gătit 2 minute, amestecând foarte bine
  • am servit cu pătrunjel verde proaspăt tocat (păstrat crud)

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.