Varianta aceasta de paste a fost cu ceea ce am găsit prin grădină, și fără să exagerez, au fost cele mai reușite paste din ultima perioadă. Sper să aibă succes și la voi!
Ingrediente:
- paste făinoase (eu am folosit paste din grâu dur, se pot utiliza și paste fără gluten)
- 2 pumni de roșii cherry – eu am avut roșii cherry multicolore (roșii, galbene și negre)
- un dovlecel mic (mic mic, subțire)
- 2 căței de usturoi
- 15 g unt (se poate înlocui cu ulei de măsline sau de avocado în caz de aplv)
- 40 ml supă concentrată de pui (se poate înlocui cu apă; eu fac frecvent și o pun la congelator în pungi de gheață)
- 1 linguriță fulgi de drojdie inactivă
- busuioc (eu am avut proaspăt, dar se poate utiliza și uscat)
- pentru servit, opțional: cașcaval răzuit (se poate înlocui cu o brânză vegetală sau se poate omite) și verdeață proaspătă (puteți să rămâneți tot pe busuioc, eu am ales pătrunjel verde creț)
Cum am procedat:
- am fiert pastele conform instrucțiunilor de pe ambalaj și în paralel am pregătit legumele
- am tăiat roșiile în jumătăți și dovlecelul cubulețe – le-am pus într-o tigaie la foc mediu pentru aproximativ 15 minute amestecând frecvent; după această perioadă am adăugat supa de pui, frunzele de busuioc tocate grosier și usturoiul tocat fin – am mai gătit aproximativ 5 minute cu capac. Am trecut pastele strecurate în tigaie și am pus focul pe minim; am adăugat untul și fulgii de drojdie și am mai gătit pentru 2 minute amestecând energic
- am servit pastele cu pătrunjel verde tocat și puțin cașcaval răzuit
No Comments