Alergii și intoleranțe Miss Brânzică, Mr Lăptic

Lapte de hrișcă

octombrie 18, 2021

Știu că băutura aceasta nu e chiar lapte, dar nah, e o băutură de culoare albă folosită drept înlocuitor pentru lapte. Așadar, eu acasă îi spun lapte, chiar dacă nu e cea mai corectă variantă.

Ingrediente:

  • 250 g hrișcă verde (eu o folosesc o variantă bio de la bebetei – aici)
  • 1 l apă
  • aromele dorite: mie mi se pare gustos cu puțină vanilie, „un strop” de sare (+1 an) și miere (+1 an) – totuși, aceste arome mi le adaug numai la final, păstrând în primă fază laptele foarte simplu

Cum am procedat:

  • am pus hrișca la hidratat peste noapte în apă rece (eu folosesc o cantitate mare de apă; nu trebuie să puneți o cantitate anume, dar să vă asigurați că depășește hrișca măcar cu 2 degete)
  • dimineața am spălat hrișca sub jet de apă rece (eu o pun într-o sită foarte deasă și o țin sub robinet)
  • am trecut boabele în blender împreună cu 1 litru de apă plată și am mixat câteva minute
  • folosind o sită foarte deasă și tifon steril am strecurat laptele
  • lichidul rămas l-am trecut într-o cratiță și i-am dat un clocot
  • în funcție de ceea ce îmi doresc să fac mai departe cu el îi adaug în acest proces și aromele
  • partea densă rămasă de la lapte a fost folosită pentru a face niște biluțe de hrișcă (aici)

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply Oana octombrie 24, 2021 at 2:59 pm

    Buna ziua, dupa ce l-am dat in clocot s-a ingrosat tare si s-au facut bucati solide. Cum se previne? Trebuie neaparat fiert pentru a fi pastrat la frigider si consumat? Multumesc

  • Leave a Reply

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.