Cum se descrie Melisa? Asa cum v-am descris-o si eu. Exotic mom 🙂
”Iubesc exotismele și cred ca aproape toate mămicile de pe grup știu asta 😊 Așadar, nu puteau lipsi germenii și vlastarii din farfurie”. Mâncare de linte neagra + rosii, semințe de cânepă, germeni de brocoli și vlastari de mangold. Atat. Am spus totul despre Mel cu acest fel de mancare. Daca e bun? Nu am niciun dubiu stiind-o pe Melisa de cativa ani…
Ingrediente:
- 60g linte neagra
- 4-5 buchetele de conopida
- 1 morcov
- partea verde de la un praz
- 250g crema de ovaz fără gluten
- 1 lg amidon tapioca
- 1 praf de sare (2+ani)
- coriandru macinat
Cum am procedat:
- lintea am hidratat-o peste noapte și am fiert-o timp de 50min (dacă folosiți o alta linte, timpul de gătire poate sa difere)
- conopida și morcovul le-am gătit la abur 10min
- pentru crema de ovaz m-am folosit de un aparat de făcut lapte vegetal, cu funcție de fierbere și am folosit 50g fulgi de ovaz fără gluten și 250g apa. În lipsa unui astfel de aparat, fulgii se blenduiesc cu apa, iar dacă blenderul nu este foarte puternic, se strecoară, apoi se pun la fiert, într-o craticioara, la foc mic, amestecând des, timp de 5min
- crema de ovaz obținută (lăsată la racit pana fierbe lintea) o amestecam cu amidonul de tapioca, sarea (dacă folosiți) și coriandrul pudra
- amestecam toate ingredientele și punem într-o tava de sticla – gătim în Airfryer, 160, 25min. Merge și la cuptor, 160, 25min sau pana vedeți ca face o pojghita deasupra
- am servit cu roșii cherry, semințe decorticate de canepa, germeni de brocoli și vlastari de mangold
Pofta buna!
No Comments