Imi place Alba ca Zapada, imi aduc aminte ca mama ne facea de sarbatori, dar cu foile ales facute pe fundul tavii?! Pentru asta ai nevoie de doua facultati si trei masterate, va spun sigur. Ca sa nu ma apuc din nou de scoala doar pentru a face prajitura, am facut din foi o singur foaie. Si i-am dat forma de rulada. Si cu pofta satisfacuta si nici scoala nu am reluat-o!
Ingrediente:
Blat
- 4 oua separate
- 4 linguri de ulei presat la rece (am folosit de rapita)
- 4 linguri pline de faina tip 650
Crema:
- 300 ml lapte integral sau vegetal
- 80 gr unt
- 30 gr unt de migdale
- 40 gr amidon nemodificat genetic
- 3 linguri miere BIO certificata (1an+)
- 1 pliculet coaja de portocala BIO
Extra: fructe la alegere (eu am folosit mure)
Cum am procedat:
- am mixat albusurile pana cand am obtinut o spuma tare, astfel incat, atunci cand intoarceti vasul, albusul sa ramana lipit de acesta
- separat, am mixat galbenusurile cu uleiul pana cand am obtinut o crema
- am turnat galbenusurile peste albusuri si, cu o spatula, le-am incorporat, usor
- apoi, am adaugat cate o lingura de faina si am omogenizat la fel de usor, cu spatula, de sus in jos
- am pregatit o tava (am folosit tava clasica de la cuptor), am asezat o foaie de copt in aceasta si am turnat compozitia pe care am nivelat-o cu o spatula
- am copt blatul ruladei in cuptorul preincalzit la 180 grade, timp de 12-15’, in functie de cuptor
- dupa ce am scos rulada din cuptor, am intors-o pe un servet curat, am scos foaia de copt usor si am rulat-o cu servetul
- am lasat blatul la racit
- pentru crema, am pus laptele pe foc, am adaugat coaja de lamaie si amidonul, amestecand pe foc mic pana cand mixul incepe sa se ingroase
- dupa ce am luat de pe foc, am adaugat mierea si unturile si am omogenizat
- am lasat si crema sa se raceasca
- odata racite bine, am desfasurat blatul, am uns cu crema si am adaugat fructele, apoi am rulat
- eu am decorat rulada cu frisca si fructe; am lasat-o cateva ore la rece inainte sa o feliez
Pofta buna!
No Comments