Legume și leguminoase Miss Brânzică, Mr Lăptic

Ciuperci brune la tigaie

februarie 1, 2018

Fiind mereu pe fugă, am nevoie de preparate care să fie gata într-un timp foarte scurt, cu puține ingrediente, și să nu fie prea complicate. După un început de zi agitat, a venit ora prânzului iar foamea își făcea simțită prezența. Ca de obicei, a zburat timpul! Am căutat repede în frigider și am dat de o caserolă de ciuperci brune, unt, brânzeturi și alte multe lactate. 

Perfect! M-am pus pe treabă!

Am folosit:

  • 1 caserolă ciuperci brune
  • 2 cubulețe de unt nesărat (20 g)
  • busuioc uscat
  • oregano uscat
  • opțional sare și piper
  • o felie mozzarella
  • germeni de lucernă

Pe repede înainte:

  • Am spălat și tăiat felii ciupercile și le-am pus într-o tigaie antiaderentă. Le-am lăsat singure în tigaie cu capac pentru 5 minute.
  • După 5 minute am adăugat ciupercilor condimentele și le-am lăsat pe foc, fără capac, amestecând frecvent.
  • Când lichidul lăsat de ciuperci se evaporă, se stinge focul și se adaugă cuburile de unt, amestecând continuu pentru 30 de secunde.
  • Am pus ciupercile în farfurie, cât încă erau calde, și am răzuit peste ele  mozzarella.
  • Am asezonat cu germenii de lucernă și prânzul a fost gata!

Preparatul se poate consuma ca atare, cald, fiind delicios și sațios. Pentru copilașii cu aplv, puteți înlocui untul cu 1 lingură de ulei vegetal presat la rece, iar felia de mozzarella o puteți înlocui cu o lingură de fulgi de drojdie inactivă sau o felie mozzarella vegetală.

Preparatul se poate servi la masa de prânz sau masa de seară!

You Might Also Like

4 Comments

  • Reply Diana februarie 5, 2018 at 4:57 pm

    Buna!Arata wow ! Felicitari! La 1n jumate ds cate ori pe luna sunt ok de oferit ciuperci.Copilul meu e fan ciuperci…ce e drept nu mananca cantitate mare de solide , mai mult vrea piept.Multumesc

    • Reply ND.drd. Hadmaș Roxana februarie 9, 2018 at 3:19 pm

      Bună! Mulțumesc!
      Dacă nu le oferiți simple, ci în diverse combinații, pentru a asigura diversitate, le puteți folosi frecvent. Noi le consumăm de 1-2 ori pe săptâmână

  • Reply Anca februarie 9, 2018 at 9:53 pm

    Buna seara. Se pot da ciuperci de la orice vârsta? Bebelușul meu are 8 luni, pot sa ii fac si lui aceasta rețeta? Multumesc

    • Reply ND.drd. Hadmaș Roxana februarie 10, 2018 at 8:47 am

      Bună seara! Da, puteți să îi dați aceste ciuperci copilului

    Leave a Reply

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.