Copilul meu nu mănâncă

Aud atât de frecvent această afirmație  „ Copilul meu nu mănâncă ” încât începe să facă parte din rutina zilnică. Mă trezesc și mă pun la somn cu mămici a căror copii refuză solidele. Haideți să vedem ce e de făcut!

În primul rând trebuie să luăm în calcul vârsta. Un copil prospăt diversificat (6 luni) este normal să fie reticent și să nu fie atras de alimentele solide. Timp de 6 luni a primit mereu același super aliment (lapte), care mereu avea același gust, textură, aromă și miros. Modificarea este una bruscă, se simt debusolați de multitudinea de culori ce apare în farfurie în fiecare zi, texturile și mirosurile noi. Unele dintre ele, în comparație cu dulcele laptelui, sunt destul de „respingătoare”. Înțelegeți că pentru cei mici diversificarea reprezintă un pas major și nu încercați să grăbiți procesul. Trebuie să le lăsați timp să se obișnuiască înainte de a veni cu o diversitate alimentară foarte mare și preparate foarte complexe. Simple is better!

În intervalul 7 – 12 luni, dacă cel mic nu este interesat de solide, investigăm posibilele cauze, dar fără să ne speriem. Până la vârsta de 1 an baza alimentației este laptele (matern sau formulă) și solidele vin drept completare. Copilul se va dezvolta și dacă refuză solidele sau are preferințe alimentare limitate. Ideal este să vă asigurați că programul de masă este unul corect:

• Nu oferiți solidele când copilul este obosit – este normal să își dorească laptele în aceste condiții
• Nu oferiți solidele când copilul este implicat în diverse activități/joacă
• Repausul alimentar între solide este de minim 2 ore (de exemplu dacă micul dejun este la ora 10:00, prânzul va fi doar după ora 12:00).

După vârsta de 1 an, alimentația echilibrată este deosebit de importantă, aceasta asigurând dezvoltarea armonioasă. Totuși, după vârsta de 1 an refuzul alimentar poate continua. Investigați din nou cauzele. În primul rând unele de natură medicală (o anemie feriprivă, diverse probleme metabolice, alergii sau patologii neurologice). Dacă toate cauzele medicale sunt excluse și copilul se dezvoltă corespunzător, încercăm să îl educăm prin puterea exemplului, mâncând împreună cu el la fiecare masă, exact același preparat.

După vârsta de 2 ani educația își face loc în poveste. Studiile arată că rata de consum alimentar crește dacă i se spune copilului o poveste despre alimentul nou introdus.

Reguli de bază în rezvolvarea problemelor de refuz alimentar:

1. Nu insistați și nu forțați copilul să mănânce! Este alegerea lui dacă mănâncă sau nu și el știe când este momentul să se oprească. Încercați să vă puneți în locul acestuia și să înțelegeți prin ce trece el când este forțat sau distras să mănânce. În plus, refuzul alimentar poate fi prelungit în urma insistențelor și există riscul dezvoltării unei repulsii față de alimente și față de procesul de alimentare.
2. Mâncați împreună! La început de diversificare ei nu știu ce au de făcut și imită activitățile și mișcările noastre. Stați împreună la masă și arătați copilului ce are de făcut. Savurați împreună alimentele.
3. Asigurați diversitate! Nu mereu cei mici au dispoziția de a mânca alimentele pe care noi le propunem. Asigurați 2-3 variante de legume/fructe, de culori/texturi diferite, astfel încât copilul să poată alege care este alimentul pe care își dorește să îl încerce. În plus, în acest mod le dezvoltați și susțineți independența.
4. Mâncarea trebuie să arate bine! Deși de multe ori nu avem timp de asta, majoritatea copiilor nu sunt dispuși să guste dintr-un preparat care nu este colorat sau aranjat frumos. Îi înțeleg perfect. În primul rând analizăm mâncrea vizual și doar ulterior o gustăm. Nu ne ia mai mult de 5 minute să facem o farfurie să arate mai atractiv.
5. Atmosfera de la masă trebuie să fie una plăcută! Vă recomand să vă puneți la masă cu zâmbetul pe buze și mult optimism.
6. Acordați atenție când copilul a mâncat, nu când refuză mâncarea! Tindem să le acordăm atenție atunci când nu mănâncă: ne plimbăm prin casă cu bolul, ne rugăm de ei, apar avioane prin casă care zboară ”uite avioooooonul”, dar uităm să ne bucurăm când copilul a mâncat o linguriță. Uităm să le arătăm fericirea noastră pentru fărâma de mâncare ce a ajuns în stomac și persistă tristețea pentru bolul care a ajuns pe jos. „Dacă avionul zboară când eu nu mănânc și mami se plimbă prin casă după mine când refuz, de ce să mănânc când mami nu schițează un zâmbet de bucurie sau un cuvânt de laudă?!”
7. Copilul nu trebuie să fie distras! Masa se servește în bucătărie/sufragerie, nu în camera de joacă printre jucării, nu în baie sau dormitor. Copilul nu trebuie să fie distras de jucării, activități, desene, cărții sau cântecele. El trebuie să colaboreze și să comunice cu părintele alături de care servește masa.
8. Nu vă opriți din mâncat doar pentru că cel mic refuză mâncarea! Este important să rămâneți la masă, să continuați să mâncați până când vă terminați porția. Acesta este exemplul de care copilul are nevoie.
9. Nu mâncați dintr-o farfurie comună! De ce ați face asta?! Fiecare e cu farfuria lui, chiar dacă mâncați exact același lucru. Îi puteți oferi copilului să guste/mănânce din farfuria dumneavoastră, dar este important să aibă acces la o farfurie care îi aparține în totalitate, o cantitate de mâncare din care nimeni nu îi ia.
10. Lăsați copilul să exploreze! La vârsta mică un copil nu poate avea o coordonare perfectă și da, zona de servire a mesei se transformă într-un haos, dar este important să țină singur/ă tacâmuri în mână (chiar dacă nu le folosește), să poată explora cu mâinile alimentele (indiferent că sunt piure sau bucăți), să modeleze și el/ea un luat din care va ieși un super-biscuite.

Servirea mesei trebuie să fie un moment de bucurie, de socializare și încredere, nu de tristețe.

sursă foto: https://patiented.solutions.aap.org