Browsing Tag

vegan

Legume Miss Branzica

Ciuperci brune la tigaie

februarie 1, 2018

Fiind mereu pe fugă, am nevoie de preparate care să fie gata într-un timp foarte scurt, cu puține ingrediente, și să nu fie prea complicate. După un început de zi agitat, a venit ora prânzului iar foamea își făcea simțită prezența. Ca de obicei, a zburat timpul! Am căutat repede în frigider și am dat de o caserolă de ciuperci brune, unt, brânzeturi și alte multe lactate.  Continue Reading

Cereale/pseudocereale/paste Patiserie

Super pâine de casă

ianuarie 27, 2018

Încep prin a vă spune că îmi place mirosul de pâine caldă! De câte ori trec pe lângă o brutărie inspir adânc cu gândul la o super pâine de casă și apoi…apoi merg mai departe. Nu mă încumet să intru în ele și consum destul de rar pâine din comerț. Mă sperie multitudinea de aditivi, agenți de afânare, amelioratori și altele. Continue Reading

Dulcegarii

Mini tort vegan cu crema de castane

noiembrie 10, 2017

Alaturi de nazdravanul meu, retraiesc copilaria si redescopar gusturi:). Gusturi, pe care le invit si in “altfel” de preparate decat cele cu care eram eu obisnuita. De ce? Pentru ca, imi doresc ca piticul meu sa aiba parte de diversitate si calatorii prin cat mai multe combinatii alimentare, scopul apropiat fiind cel al unui aport nutritiv corect pentru varsta lui iar cel pe termen lung – acela de a-si forma propriile gusturi, care sa stea la baza unor viitoare alegeri alimentare sanatoase – de bunavoie si nesilit de nimeni😃.  Continue Reading

Dulcegarii

Bomboane Cocco Chastanel

octombrie 30, 2017

Melancolie, pulovere moi,  dovleci zambereti, culori pastelate in adieri usoare de vant care poarta pe ale lui aripi mirosul fructelor coapte, mere aromate.. Zile nostalgice cu nori smiorcaiti si plangaciosi sau zile timid insorite in care razele par inmuiate in miere …Duiosie, curcubeu de trairi, vartej de emotii…Copilarie, frunze improscate de picioruse neastamparate, babyfood, babylove, babylovelylife…TOAMNA:). Si astazi, castane:) Continue Reading

Salate baby

Maioneză din aquafaba

octombrie 12, 2017

In căutarea unei variante de maioneză vegetală, am dat peste cea obținută din apa în care a fiert năutul (aquafaba). Cam sceptică, am pus mâna pe un blender si am vrut sa văd dacă într-adevăr obțin „ceva”. Tot secretul stă în a nu abandona după 2’😃. După 4-5′ de mixat, am obținut o „spumă” de toată frumusețea. Si nu, n-are gust de năut:) Continue Reading