Vara, soare, mare, vacanta…visez cu ochii deschisi, asteptand vacanta si caldura! Vacanta si Grecia sunt cuvinte sinonime, iar pentru mine e unul din locurile in care m-as intoarce cu drag!
Nu suntem fani sfecla rosie…Nu stiu de ce! E dulce, dar nu e dulce, chiar daca merge si in deserturi, e mai degraba regasita in preparate ”sarate”. I-am mai dat o sansa intr-o salata, caci salatele ne plac. Una rosie ca focul pare si mai actractiva, mai ales pentru un copil aflat la varsta la care apreciaza ca farfuria sa fie frumos colorata.
Fani mititei de pesto busuiocesc avem?🙈 Stefi a ridicat deja trei degetele!😀 Fie ca il papam ca baza pentru bruschete, in sandwich-uri prietenoase sau ca “sos” pentru paste, minunatul de mai jos salveaza timp si deschide gurite, mai ales daca se numara printre preparatele cu lipici ale nazdravanului casei.
De când cu temperaturile mari, nu ne vine să mâncăm nimic foarte complex, foarte caloric sau care să necesite mult timp de gătire. Mereu am fost fana salatelor, dar de obicei le preferam crude. Astăzi mă tot uitam la un cartof dulce și mă gândeam ce aș putea să fac rapid cu el. Așa a luat naștere o salată caldă de legume cu pește.