Cu carne/peste Supe

Supa crema de conopida cu morcov si creveti

februarie 25, 2020

Nu prea am mare success cu aceasta conopida, desi am incercat de mai multe ori. Ba miroase, ba e prea alba, ba nu e verde (apropo de asemanarea cu broccoli) si tot asa…

Asta nu ma descurajeaza, incerc si incerc, trebuie sa reusesc sa ii fac pe amandoi (copil si sot) sa o placa! Nu de alta, dar eu as manca si conopida cu aer…La cina, am incercat o supa crema de conopida pe care am deghizat-o in galben, numa-numa copilul nu o va recunoaste! Si ce sa vezi? A cerut si a doua portie…

Ingrediente:

  • 200 gr conopida
  • 1 morcov
  • 1 catel usturoi
  • 1 cartof alb
  • 1 varf lingurita turmeric
  • 150 ml lapte de cocos
  • 1 lingura ulei de masline extravirgin
  • 4 creveti decorticati BIO
  • 2 fire cepsoara
  • 2 rosii cherry

Cum am procedat:

  • am pus legumele la fiert in apa cat sa le acopere
  • dupa ce sunt suficient de gatite/moi, am scurs apa, am adaugat laptele si am blenduit pana la textura de crema
  • am pus supa din nou in tigaie, pe foc mediu, am adaugat uleiul si turmericul si am mai gatit inca 2-3′, cat sa se imbine gusturile
  • separat, am pregatit crevetii bine curatati si spalati, pe o foaie de copt, in cuptorul preincalzit la 180 grade, timp de 15′
  • am servit supa alaturi de creveti, cepsoara si rosiile tocate

*Puteti pastra o parte supa/apa in care au fiert legumele, in functie de cat de lichida doriti supa sau, in functie de gust, puteti complete cu lapte

*Crevetii se pot inlocui cu peste sau ou (la cina) sau cu pui (pranz)

Pofta buna!

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.