Cereale/pseudocereale/paste

13 variante de terciuri cu fulgi din cereale

octombrie 31, 2019

Nazdravanu’ e fan terciuri, nu mai e un secret acest aspect. Asa ca, am “diversificat” terciuri de mi s-au incretit urechile!🤦‍♀️ Partea imbucuratoare este ca nu sunt singura!😃 Siiii, cum mai in tasta ca si cu prietenele mele mybabyfood-iste – adminele din #casuta mybabyfood, nu sunt cu nimeni, ia ghiciti ce am facut? Am adunat impreuna cateva variante de terciuri, “dulci” si “sarate”, menite sa va faca zile usoare! Da, da! Voua!🤗

Asadar, Sorina de la Mara’s kitchen, Melisa si Ana de la I’m coocking for Simon mi-au sarit rapid in ajutor cu preparate extrem de gustoase si usor de pregatit. Partea dificila revine Roxanei, care TREBUIE sa le vizualizeze, sa saliveze🙈 si sa dea verdictul: bune de lansat pe orbita alimentatiei sanatoase! Iar daca ati ajuns sa cititi asta, inseamna ca au fost parafate!🤓

1.Terciul “ciocolatos”

Este unul dintre cele mai apreciate terciuri de pe site, de nerefuzat de catre pitici. Asa am “auzit”🙈. Untul din caju, carobul si banana “fac” o “ciocolata” de toata frumusetea, care amprenteaza prietenos si delicios, preparatul. Reteta, aici.


2. Terciul “carrot cake” (by Sorina).

Sorina, care nu inceteaza sa ma uimeasca cu talentul bucataricesc si cu empatia-i vesnic agatata-n piept cu o agrafa de catifea, va propune o varianta rapida si tare gustoasa a binecunoscutului carrot cake.
P.S. Pentru impresionarea “auditoriului”, “montati” minunea intr-un mar copt!

Ingrediente:

  • 1 morcov mare
  • 60 gr fulgi de ovaz
  • 290 ml lapte (vegetal/animal)
  • cateva stafide
  • o lingura nuci hidratate / rasnite
  • un varf de lingurit nucsoara
  • un varf lingurita scortisoara Ceylon
  • 125 ml iaurt animal/vegetal
  • cateva afine
  • 1 lgita miere (optional, 1a+)

Cum am procedat:

  • am ras morcovul si l-am pus la fiert, apoi am adaugat fulgii de ovaz, stafidele, nucsoara, scortisoara. Am lasat preparatul 5-7 minute la odihnit, cat sa se inmoaie fulgii, amestecand din cand in cand. La final, am adaugat iaurtul, nucile, afinele si mierea.

3. Terciul “guacamole”

Rupem sirul terciurilor “dulci” cu o varianta “sarata”! Nu mi-ar fi trecut prin gand sa fac un astfel de terci, recunosc! Mi se pare super tare! Sorina, love it!

Ingrediente:

  • 2 lg fulgi de ovaz
  • 70 ml apa
  • 1/2 avocado
  • 1 rosie mica sau 4 rosii cherry
  • 1 catel de usturoi
  • seminte de canepa pentru servit

Cum am procedat:

  • am fiert fulgii 5’ ca sa se inmoaie. Am scurs apa, daca mai ramane dupa fiert.
  • am pregatit guacamole: am pasat avocado cu furculita, am ras usturoiul si am tocat rosia marunt.
  • am amestecat fulgii cu guacamole, am adaugat semintele si, in maxim 10’, am avut gata mic dejunul sau cina.

4. Terciul dovlecos

Dupa cum il tradeaza si denumirea, preparatul de mai jos are ca si vedeta, dovleacul. Copt sa fie, ca restul nici ca mai conteaza!😋 Alaturi de niste nuci si un praf de scortisoara, va face ravagii printre papilee gustative ale micilor exploratori. Reteta, aici.

5. Terciul castanos

Va plac castanele coapte? Alea care se vand toamna in cornete de ziar! Daca da, luati in calcul dragutelul de mai jos! Cremos, aromat, dulceag – sigur va cere “bis”! Reteta, aici.

6. Terci cu branza de capra, masline si turmeric

Acest terci mi-a salvat pranzul, de cateva ori. Ajungand tarziu acasa si neavand timp pentru altceva “mai complex”, dumnealui mi-a sarit rapid in ajutor! Uite asa ➡️ reteta, aici

7. Terci cu mar copt si scortisoara

Da, suna iernatic!😊 Ma si vad la gura sobei, pe o patura moale, savurand alaturi de cei dragi un astfel de terci. Mirosul de mar copt si scortisoara indeamna la relaxare si la buna dispozitie. Nu ca am duce lipsa! Mai ales mamele! Mai ales de relaxare!😂🙈 Odata incercat insa, decorul va fi adaptat in functie de sezon😀. Adica, merge foarte bine si vara, la umbra unui nuc batran, cu o albina bazaind de pofta pe langa urechea dreapta. Reteta, aici.

8. Terci “ciocolata bebelusului”

De ce nu? Daca tot este un preparat arhicunoscut (la ciocolata bebelusului ma refer), de ce sa nu-l facem si mai bogat? Nutritiv vorbind!
Reteta, aici.

9. Terci de secara cu iaurt de cocos si sos din pudra de macese (by Melisa)

Pe Melisa o admir pentru latura exotica, in ceea ce priveste gastronomia! Daca am un semn de intrebare referitor la orice pudra de mac-mac, obtinuta din scoarta de cuib de rata africana, ea este persoana potrivita sa-mi ia negura de pe minte! Si sa mai scoata si un preparat bun cu “pretioasa”. Acum insa, va ia incet, cu niste pudra de macese.

Ingrediente:

  • 50g fulgi de secara
  • 1 borcanas 150 ml cu iaurt de cocos (facut in casa – reteta, aici sau Happy Coco)
  • zmeura

Pentru sos:

  • 1 lingurita pudra de macese
  • 1/2 lingurita miere (1+an)
  • 2 linguri apa

Cum am procedat:

  • am fiert fulgii in apa, i-am scurs si i-am amestecat cu iaurtul. Ulterior, am adaugat zmeura si sosul😋

8. Terci cu carob, para, goji si fulgi de migdale (by Ana)

Ana noastra, vesela si mereu puse pe fapte mari, respectiv mancaruri alese😋, va propune un terci ciocolatos, dulceag si aromat! Pun pariu ca Simon a contribuit la succesul preparatului, prin cele mai larg deschise gurite si cele mai neastamparate manute, detinatoare de lingurita!


Ingrediente:

  • 3 linguri de fulgi de ovăz
  • 100 ml apa/lapte vegetal
  • 1 linguriță de carob
  • 1/2 pudra de vanilie
  • 1/2 scorțișoară
  • 1 pară
  • goji
  • fulgi de migdale

Cum am procedat:

  • am pus fulgii la fiert in apă, timp de 5 minute, apoi am stins focul si am adaugat și celelalte ingrediente, inclusiv para dată pe răzătoare. Amestecăm toate ingredientele, presarăm fulgii de migdale deasupra si niste fructe goji și gata păpica.

9. Terci cremos cu fructe de padure si seminte de canepa (by Ana)

Fructele de padure sunt bogate in antioxidanti, vitamine si minerale, prezenta lor in alimentatia celor mici fiind un “must have”! Iar daca preparatul mai este gustos si aratos, cu atat mai bine!

Ingrediente:

  • 3 linguri de fulgi de ovăz
  • 60 ml lapte de cocos
  • 1/2 pudra de vanilie
  • 1/2 scorțișoară
  • 1/2 banană
  • 1 pumn plin cu fructe de pădure
  • seminte de cânepă
  • fructe proaspete (la alegere)

Cum am procedat:

  • am fiert fulgii de ovăz in lapte. Din fructele de pădure și banană am făcut un piure pe care l-am amestecat în terci, împreună cu vanilia si scorțișoara! Noi am servit cu seminte de cânepă, smochine, physalis și mangustan..

10. Terci cremos cu smochine (by Ana).

Bogate in fibre, nutrienti si antioxidanti, smochinele merita consumate si de catre cei mai iubiti pamanteni ai casei. Ana stie asta! Prin urmare, Ana areeee…smochine! (P.S. are si mere🙈) Si o reteta simpla si delicioasa de terci!⤵️

Ingrediente:

  • 3 linguri fulgi de ovăz
  • 70 ml apa
  • un praf de scorțișoară
  • un praf pudră de vanilie
  • o smochina proaspata
  • optional: fructe proaspete (eu am folosit o smochină, o piersică și golden berry)
  • 2 linguri iaurt de cocos

Cum am procedat:

  • am fiert fulgii în apă 5 minute. Am adăugat smochina pasata cu furculita, scorțișoara si vanilia. Am lăsat putin sa se răcească și am pus si iaurtul. Am decorat cu fructele si gata micul dejun.

11. Terci cremos cu afine si unt de caju (by Sorina)

Varianta cremoasa a Sorinei este rezultatul mixarii la final a tuturor ingredientelor. O “supa crema tercioasa”, in care aromele se contopesc frumos. Rezultatul? Un preparat catifelat si placut colorat.

Ingrediente:

  • 2 linguri de fulgi de cereale
  • 200 gr lapte de caju
  • 10-15 afine
  • 1 lg de unt de migdale
  • 1 curmala
  • 1 nuca hidratata/rasnita
  • o lingurita fulgi de cocos

Cum am procedat:

  • am fiert fulgii de cereale aproximativ 5-6 minute, impreuna cu o curmala. Spre final am adaugat si afinele si am blenduit totul cateva secunde. Apoi, am adaugat untul. Am decorat cu afine, coacaze, nuci si nuca de cocos.

12. Terci de secara cu chia si mar

Chiar daca poate fi integrat perfect si la variantele de “budinca” de chia, astazi ii zicem “terci”. Fulgi are, lapte are (vegetal), iar chia nu face decat sa aduca preparatul la un alt nivel, nutritiv scriind. Reteta, aici.


13. Terci “cheesecake”

Hihi! Mi se pare bestial de bun! Rapid, aromat, cu aroma de cheesecake adevarat! Dar cine sunt eu sa ma credeti pe cuvant? Va trebui sa va convingeti singuri! Reteta, aici.

In speranta ca v-am fost de ajutor, inchei cu traditionalul “sa avem copilasi sanatosi!”

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.