Dulcegarii

SusaNino – sos dulce cu susan/tahini si fructe

septembrie 4, 2019

Susanul este o sursa nemaipomenita de calciu – binevenita atunci cand vine vorba despre asigurarea necesarului de calciu la cei mai mici pamanteni ai casei. Roxana noastea – nutritionist dietetician, ramura pediatrie, ne-a oferit informatii pretioase despre mititele seminte -chiar aici, mentionand printre altele ca pentru o buna absorbtie a nutrientilor, hidratarea acestora in apa pentru minim 2 ore este un lucru necesar (astfel indepartam acidul fitic, responsabil de inhibarea absorbtiei nutrientilor)

Cum le oferim celor mici? Putem sa le presaram crude peste fructe, supe creme, paste, produse de patiserie sau putem sa le integram in diverse preparate gatite.

Ce ziceti insa de un sos cu susan? Sau “dulceata”, ce o mai fi! A aparut din nevoia unui iaurt cu fructe, ca mai apoi sa fie folosit ca “dressing” dulce pentru diverse preparate babyfriendly, care aveau nevoie de o “cireasa”. L-am folosit ca topping pentru terciuri/budinci din pseudocereale/ inghetata/iaurt, in torturi vegane dar si ca “dressing dulce” pentru diverse: cheesecake, tarte, checuri #nosugar.

Mie imi place maxim varianta cu prune gatite la abur! Nici cea cu zmeura nu e de lepadat! Puteti folosi desigur si fructele crude! Cat despre susan, puteti folosi atat variantele de susan alb si negru (crude) cat si varianta de tahini (raw sau din seminte coapte).

Ingrediente:

  • 5 prune (10 lingurite piure de prune la 1 lingurita susan/tahini)
  • o lingurita susan sau tahini
  • o lingurita zeama de lamaie
  • 1/2 lingurita scortisoara Ceylon

Raportul dintre prune si susan este de 10:1 lingurite

Cum am procedat:

  • prunele spalate le-am gatit la abur -10’, dupa care le-am mixat grosier. Puteti la fel de bine sa le pasati cu furculita. Am pastrat inclusiv coaja acestora, intrucat imi place sa am un sos cu “zdrente” de coaja😀. Imi place sa folosesc prune gatite la abur la sos, intrucat acestea capata o dulceata aparte
  • am adaugat zeama de lamaie, scortisoara, lingurita de tahini sau semintele de susan (de regula le zdrobesc cu lama cutitului) si gata sosul!
  • in cazul in care folositi seminte si nu tahini, acestea se hidrateaza prealabil – minim 2h (proces necesar daca ne dorim valorizarea maxima a nutrientilor). Prin hidratare, eliminam acidul fitic responsabil de inhibarea absorbtiei nutrientilor

Sos dulce cu prune si tahini


Sos dulce cu prune si susan negru (zdrobit)

  • in cazul in care sunteti fani zmeura, puteti inlocui prunele cu zmeura (100 gr) cruda sau fiarta 5’ intr-o craticioara alaturi de 1-2 curmale. In rest, procedeul este similar. Am lasat semintele intregi de data asta, nazdravanului (3+) facandu-i o reala placere sa le simta si sa le sparga- n dinti

Sos dulce cu zmeura si susan alb

  • sosul se pastreaza in borcanel inchis ermetic, la frigider – 2-3 zile in cazul in care preparati termic fructele. In cazul in care folositi fructe proaspete, se consuma in aceeasi zi.

Sa avem copilasi sanatosi!❤️

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.