Salate baby

Pate de fasole verde

noiembrie 28, 2017

Bogata in vitamine, minerale, fibre – fasolea verde este un aliment nutritiv, proteic, care nu trebuie sa lipseasca din meniul celui mai iubit pamantean al casei😍. 

Astazi ne vom opri asupra pateului din fasole verde – o mancare rapida, gustoasa, cu care sper sa va impresionati piticii.

Ingrediente:

  • 100 mg fasole verde
  • 1 galbenus
  • 3 lg ulei presat la rece
  • 1-2 catei usturoi
  • 1 lg nuca/ caju/migdale

Cum am procedat:

  • am spalat bine un ou si l-am pus la fiert – 15’ (fiert tare – pentru a evita o posibila salmoneloza)
  • fasolea verde, spalata si ea – am pus-o la aburit impreuna cu usturoiul – 25’ (usturoiul poate fi si “copt” – la cuptor – delicios). Puteti la fel de bine sa o fierbeti.
  • cand fasolea a fost preparata termic, am blenduit-o impreuna cu usturoiul si galbenusul (albusul il papati voi😊), obtinand o pasta, careia i-am adaugat 3 lg de ulei presat la rece  de floarea soarelui – de la Somcuta Mare😍. Grozav ulei!
  • deasupra am presarat o lingura de nuca rasnita. Merge perfect si caju. Sau migdale:). Hidratarea oleaginoaselor (min 2h) este de luat in seama, dupa cum bine spunea Roxana, intrucat astfel inlaturam acidul fitic si avem parte de o mai buna absorbtie a vitaminelor si mineralelor din acestea.
  • am servit pateul pe minunatii  biscuiti cu branza, alaturi de “ceva” crud – rosii, un plus de vitamina C fiind intotdeauna binevenit😍

Sa aveti copilasi sanatosi!❤️

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply