Bazele nutriției echilibrate

Pufuleții: mici monștri galbeni

august 23, 2017

Nu știu voi cum sunteți dar eu mă simt marcată de pungile de pufuleți care însoțesc la plimbare cărucioarele celor mici. Deja încep să le caut cu privirea când ajung în parcuri, nu din poftă, ci din dorința de a evita situațiile neplăcute în care nu reușesc să îmi țin în frâu instinctul de nutriționist animalic și să mă reped la acea pungă pe care să o fac ferfeliță deasupra coșului de gunoi.

Haideți să discutăm mai serios, mai cu sarcasm, despre pufuleți. Sunt sigură că i-ați gustat și știți despre ce vorbesc: „bunătatea” aceea de „finger-food” galben, fără lactoză, fără gluten, fără ou, pe care copiii o acceptă de minute. Nu am auzit de alergie la ei, deci la prima vedere, ar părea super-food. Mă tot gândesc, oare de ce nu sunt puși alături de chia și spirulină, în topul celor mai benefice alimente?! (A se citi sarcasmul din ultima frază!!)

Haideți să vedem de la bază, ce ingrediente conține monstrul galben. Lista cea mai simplă sună cam așa:  mălai, apă, ulei și sare. Valorile nutriționale pentru acest produs, cu o listă atât de scurtă de ingrediente arată totuși partea mai puțin veselă: 435 de calorii, 7.5 grame de proteine, 9.1 grame de grăsimi și 80.8 grame de carbohidrați*.

*valorile nutriționale sunt pentru 100 de grame produs și sunt specificate pe o pungă de pufuleți aleasă la întâmplare din magazin. Ingredientele sunt apă, mălai, ulei și sare.

Exemplificând practic observăm că: 100 de grame de pufuleți sunt echivalentul caloric la 110 grame de cașcaval, 600 de ml de lapte, 5 ouă de găină, 250 grame carne de pui, 750 grame porumb proaspăt, 1 kg de morcovi sau 650 de grame de mere.

Am auzit atât de frecvent replica „copilul meu nu mănâncă nimic, nu știu ce să mai gătesc” încât o analizez atent mereu. Este o frază tragico-comică atunci când este rostită de mamă în timp ce copilul se înfruptă de zor dintr-o pungă de pufuleți care aproape că îi depășește volumul înregului corp. Dragi mămici, păi unde să mai aibă loc săracul mititel de alimentație nutritivă și sănătoasă, fără zahăr și bazaconii, când bunătatea de pufulete sărat, asociată unei sticluțe de apă i-au umplut stomacul suficient cât să nu mai aibă nevoie de hrană în viitorul apropiat?!

Ceea ce e important este că acel mălai care la prima vedere nu pare neaparat nociv, este faptul că acesta este unul obținut prin expandare și extrudare. Exandarea și extrudarea (conform Dicționarului Explicativ Român), arată o modificare forțată a formei cerealei prin supunerea la anumite temperaturi ridicate (la cald). Acest proces nu scade cantitatea de acid fitic din compoziția vegetalei și în unele cazuri scade procentul de fibre insolubile. Extrudarea la temperaturi mai mari, sau egale cu 200 de grade Celsius modifică de asemenea și calitatea proteinelor din compoziția cerealei. Aceste date sunt cunoscute de mai bine de 20 de ani, dar de ce am opri producția unor alimente care se comercializează atât de bine?!

O altă problemă a acestor mini-monștri galbeni, pufuleții, este sarea. Cantitatea variază de la producător la producător, unele dintre ele ajung până la 3 grame de sare/100 grame pufuleți. Excesul de sare crește riscul de hipertensiune arterială, patologie renală și alte probleme de sănătate, despre care vom discuta însă pe viitor.

Exemplu practic: Pentru a înțelege gravitatea situației, vă spun doar că necesarul de sodiu al unui copil cu vârstă curprinsă între 1 și 3 ani este de 0.8 grame, echivalentul a 2 grame de sare. Să nu uităm că toate alimentele au un conținut variabil de sodiu, asta în timp ce peste 150% din necesar îl asigurăm prin consumul unei pungi serioase de pufuleți

Ceea ce este important este faptul că acești pufuleți aleși de noi sunt varianta cea mai sănătoasă de pe piață. Dacă săpăm mai adânc ajungem la categoriile de mega-monștrii cu potențiatori de gust și coloranți, lista aditivilor alimentari fiind mai lungă decât lista ingredientelor de bază.

Vă încurajez să nu introduceți copiii în tărâmul monștrilor și să îi lăsați să zburde într-un câmp liniștit, plin de alimente sănătoase. Cerealele și pseudocerealele sunt esențiale în alimentația unui copil însă  modul de preparare al acestora este deosebit de important pentru calitatea nutrienților. Mai multe despre cereale și pseudocereale am discutat aici .Alternative mai bune pentru pufuleți sunt la fiecare pas: fructe crude, legume, biscuiți home-made, grisine home-made sau brioșe. Avem și noi o întreagă listă cu propuneri de gustări mai prietenoase cu cei mici pe care o găsiți dând un click aici

 

  1. Gualberto D.G., Berman C.J., Kazemzadeh M. Et al, Effect of extrusion processing on the soluble and insoluble fiber, and phytic acid contents of cereal branz, 1997, Prand Food for Human Nutrition, 51 (3): 187-198
  2. Singh S., Gamlath S., Wakeling, Nutritional aspects of food extrusion: a review, International Journal of Food Science&Technology, 2007, 42(8): 903-1018
  3. https://dexonline.ro/definitie/extrudare
  4. https://dexonline.ro/definitie/expandare
  5. Asociația PRO Consumatori, http://www.apc-romania.ro/ro/i-pufuleti-cu-aroma-de-fum-si-alte-bazaconii/NDUwLTA.html
  6. http://www.who.int/mediacentre/news/notes/2013/salt_potassium_20130131/en/
  7. World Health Organization, Guideline: Sodium intake for adults and children, Geneva, 2012
  8. http://www.nhs.uk/chq/Pages/824.aspx?CategoryID=51

Sursă foto: internet

You Might Also Like

6 Comments

  • Reply oana august 24, 2017 at 11:56 am

    0.8 grame de sodiu adica 2 grame de sare Este necesar pe zi? Sau?

    • Reply ND.drd. Hadmaș Roxana august 24, 2017 at 4:01 pm

      Da. Necesarul de sodiu pentru un copil cu vârstă cuprinsă între 1 și 3 ani este de 0.8 grame. Acest necesar se asigură în proporție de 100% din consumul de vegetale crude, nefiind nevoie de suplimentare de sare.

  • Reply dexter august 24, 2017 at 2:31 pm

    Sa nu fim rai. O punga de pufuleti are „4’j da” grame!

    • Reply ND.drd. Hadmaș Roxana august 24, 2017 at 4:14 pm

      Oo, dar nu suntem răi deloc 🙂 O pungă de pufuleți serioasă depășește 60 de grame și urcă spre 90, 100 sau 120 de grame Vedem asta la o simplă căutare pe google, nici nu e nevoie de o plimbare până la magazin

  • Reply Eu august 25, 2017 at 5:36 am

    Fiți serioși… Bine ca le dam cereale care sunt super bune pentru copii și alte tâmpenii. nu cred ca un copil de 1-3 ani mănâncă o pungă de pufuleți pe zi…. Singur. Vreau o lista cu ce e sănătos. Nici măcar fructe și legumele de pe piața nu sunt sănătoase

    • Reply ND.drd. Hadmaș Roxana august 25, 2017 at 7:54 am

      Draga Eu, suntem foarte serioase. Articolele sunt cu titlu informativ, nicidecum dictatorial. Este alegerea d-voastra ca, informata fiind despre conținutul unor alimente, sa le consumați sau sa le oferiți copilului.
      Înțelegeam scepticismul daca era vorba de vreun aliment recomandat ca fiind sanatos, de către autoritățile in domeniu. In cazul de fata, articolul insa spune tot😊
      Cat despre alimentele sanatoase, respectam recomandările acelorași autorități in domeniu, astfel încât cei mici sa se bucure de o crestere armonioasa. Iar articolele scrise, contin si vor conține informații in acest sens, documentate si actualizate.
      Va Multumim pentru interesul manifestat.

    Leave a Reply

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.