Supe

Supă cremă de linte neagră

august 4, 2017

Peste lintea neagră am dat întâmplător  într-un magazin naturist. Mi-a atras atenția culoarea (asemănătoare boabelor de cafea – prajite😍), pe care am asociat-o cu un conținut ridicat de fier. Pare-se că nu m-am inșelat👀. Despre lintea neagră, am aflat ulterior că este specifică bucătăriei indiene iar datorită culorii și formei aproape rotundă a mai fost denumită și caviar vegetal. Foarte aromată, lintea neagră își păstrează culoarea și consistența după gatire, chit că eu am ales să o blenduiesc într-o supă cremă de culoarea ciocolatei amărui, care aduce mai degrabă a desert și mai puțin a fel principal😀

Ingrediente:

  • 200 gr linte neagră
  • 1/2 țelină
  • 1 păstârnac
  • 1-2 roșii
  • 1 ceapă
  • 1 cățel usturoi
  • 1 foaie dafin
  • 1 lg ulei masline extravirgin
  • semințe de susan
  • opțional : 1 vârf de cuțit de  chimen râșnit
  • opțional : 1 vârf de cuțit ghimbir răzuit

Cum am procedat:

  • lintea neagră aleasă bine am pus-o la hidratat câteva ore (minim 2 ore). Am spălat-o foarte bine, am pus-o în 2,5l de apă și am lăsat-o să fiarba 25′ împreună cu foaia de dafin, după care am adăugat legumele (țelina, păstârnacul, ceapa) și fructele (roșiile). Am continuat prepararea termică inca 25′
  • în momentul în care supa a fost gata, am adăugat chimenul, ghimbirul, usturoiul zdrobit cu lama unui cuțit și am mai lasat pe foc 5′. Am strecurat zeama și am pus într-un vas înalt legumele, roșiile și lintea,  pe care le-am blenduit cu un mixer orizontal. Apoi, am adăugat din zeama strecurată până am ajuns  la consistența dorită. A rezultat  o cremă de linte de un negru abanos🙈
  • la servire, am adăugat o lingură de ulei de masline și niște semințe de susan

📌 Puteți pune lintea în apa care deja clocotește, pentru a grăbi puțin lucrurile😃

Să aveți copii sănătoși și păpăcioși!❤️

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply